Rețeaua socială a dezvăluit că o bază de date cu mai multe sute de milioane de parole era stocată vizibil pe serverele sale și potențial accesibil angajaților săi.

Sute de milioane de parole erau o carte deschisă pe serverele interne ale Facebook. O anchetă condusă de rețeaua socială în ianuarie a dezvăluit că toate aceste parole erau stocate vizibil, ceea ce înseamnă că angajații societății aveau posibilitatea de a le găsi și de a abuza de acestea. Într-un anunț pe blog publicat ieri, Facebook explică faptul că nu a găsit „nici o probă în prezent” cum că salariații ar fi accesat ilegal aceste parole.

Existența acestei anchete interne a fost mai întâi dezvăluită de Krebs on Security. Facebook a indicat că va informa sutele de milioane de utilizatori de pe Facebook Lite, alte zeci de milioane de utilizatori de pe Facebook și zeci de mii de utilizatori Instagram. Societatea a declarat că a descoperit problema pentru prima dată în cadrul unui control de rutină în ianuarie. Facebook numără mai mult de 2,3 miliarde de utilizatori lunari și Instagram mai bine de un miliard.

„Ne-a atras atenția pentru că sistemele noastre de conexiune sunt concepute pentru a masca parolele folosind tehnici care le fac ilizibile”, explică Pedro Canahuati, vice-președintele ingineriei, securității și confidențialității Facebook. „Am corectat aceste probleme și ca precauțiune, vom informa pe toți cei a căror parole au fost stocate în acest mod”.

Gigantul rețelelor sociale nu este singurul care s-a confruntat cu acest gen de probleme de securitate. În mai, Twitter a sfătuit cei 330 milioane de utilizatori să-și schimbe parola după ce a descoperit un bug care le stoca vizibil. Github a cunoscut o problemă similară în mai.