În plin dosar judiciar împotriva Statelor Unite, Huawei va ataca în curând la rândul său guvernul american pentru a-l forța printre altele să revină asupra deciziei sale de a interzice societate în rețeaua sa 5G.

Huawei versus Statele Unite. Ar putea suna ca o luptă de wrestling  într-o arenă octogonală. În realitate, este vorba despre o bătălie juridică ce animă sectorul tehnologic de câteva săptămâni. Guvernul american acuză întreprinderea chineză de spionarea cetățenilor americani prin intermediul infrastructurilor 5G.

În consecință, Statele Unite și-au multiplicat presiunile pentru a alunga firma chineză din rețeaua 5G și incită aliații pentru a recurge la același gest. Fondatorul Huawei a reacționat indicând faptul că Unchiul Sam e incapabil să distrugă grupul său, în timp ce un reprezentant al societății a încercat să calmeze jocul afirmând că Huawei nu ar ascunde nimic ilegal în infrastructurile sale.

Huawei contraatacă

După declarații, apar acțiunile. Huawei contraatacă și depune la rândul său plângere împotriva Statelor Unite. New York Times menționează că societatea va sesiza tribunalul Districtului Est din Texas. Nici o surpriză, această procedură juridică se va ridica împotriva decretului american care interzice oricărui agent federal să folosească echipament furnizat de Huawei.

Una din sursele New York Times precizează că prin această plângere, Huawei vrea să apere ideea că decizia Statelor Unite ar putea fi calificată ca „bill of attainder”. Este vorba despre un act legislativ care declară una sau mai multe persoane vinovate de o crimă sau un delict fără nici un proces. Ori, acest fapt este condamnat de Constituția Americană.

În rezumat, Huawei vrea să forțeze Statele Unite să revină asupra deciziei. De menționat că Washington acuză firma și de spionaj industrial.

Sursa